Imediat după Revoluție, Farul a însemnat timp de un deceniu o trupă care avea un cuvânt greu de spus în L1, iar Gică Butoiu, extrema-spiriduș, a devenit emblema Constanței. Azi, fostul jucător deapănă oricând povești spumoase la foc automat. „Intrasem în transă. Voiam să mă întorc acasă după o lună. Am fost la un pas să fiu arestat”, își amintește Butoiu despre unica sa aventură externă, la Standard Liege. Și comentează prăbușirea fotbalului românesc, în primul episod al dialogului cu Prosport: ”Acum aș defila la națională, înaintea lui Coman!”.
Gică, spune-ne cu ce te mai ocupi?
Am ieșit din fotbal și mă țin de niște afaceri. E foarte greu ca antrenor. M-am oprit în 2014, după ce am retrogradat cu Săgeata Năvodari, care s-a și desființat ulterior din cauza situației financiare precare. La seniori e dificil să mai activezi dacă nu te cooptează un principal în staff, iar la copii nu-mi mai arde să muncesc la vârsta asta.
Îți era însă drag la un moment dat să lucrezi cu tinerii, ai și câștigat un titlu cu Farul la acest nivel. Cu Alibec în echipă, nu?
Da, s-a întâmplat în 2008. De vreo 30 de ani nu mai obținuse Constanța un titlu juvenil. Pe Alibec nu l-am avut în finală, dar a jucat multe partide pe traseu. Aveam grupa ‘89-’90, cu Cosmin Matei și Fatai, iar pe Denis îl mai luam de la lotul ‘91, pregătit de Fane Petcu. Îl aduceam la meciurile mai importante sau la turneele finale.
Alibec era de mic un băiat capricios, mai comenta la multe chestii, dar o făcea mereu civilizat. Se dedica însă sută la sută la antrenamente. N-aveai ce să-i reproșezi – Gheorghe Butoiu pentru Prosport
Nu prea și-a găsit însă matca în carieră de multe ori!
A fost o problemă de antrenori în cazul lui. De exemplu, Șumi i-a venit ca o mănușă la Astra. Nu mai vorbesc de Hagi. Alții nu l-au înțeles așa cum e el. Puțini au știut ce și cum să-i ceară. Și Denis, și Budescu sunt fotbaliști pe care trebuie să-i lași cumva în soarta lor, în limite decente, după care vei vedea într-adevăr ce pot întoarce pe teren.
Apropo de Șumi: ați fost colegi la Rapid, te-a ales ca secund la Farul. Trebuie că ai multe povești împreună cu el!
Multe, dar nepublicabile! E vorba despre o perioadă foarte frumoasă, într-o gașcă din care mai făceau parte Cezar Zamfir, Constantinovici, Iulian Chiriță. Cu Iulian aveam o legătură foarte strânsă. Îmi pare foarte rău pentru ce-a pățit în Spania. Un băiat extraordinar, cu care am trăit împreună o grămadă de povești ”grele”. Nu mă puneți însă să le zic!
Mai fugeați din cantonamente să mergeți la distracție?
Nu. Păi, Lucescu ne băga în cantonament doar cu o seară înaintea meciului! La Farul era mai complicat cu Florin Marin, care te ținea trei-patru nopți. Și avea o pregătire de iarnă groaznică. Îți venea să înnebunești. Ne zicea însă: ”Mă înjurați acum, dar o să vă fie mai ușor pe teren!”. Și avea dreptate pe undeva. Te ținea un an de zile munca aceea.
Cu ce ai rămas din colaborarea cu Mircea Lucescu la Rapid?
Nu te certa niciodată. Te lăsa, îți explica, îți argumenta cum poți să repari anumite erori. Nu te agita. Un pedagog extraordinar! L-am prins aproape un sezon întreg, înainte să mă întorc la Constanța.
Spune-ne o poveste simpatică din Giulești!
Mi-aduc aminte o replică foarte amuzantă pe care i-a zis-o Liță Dumitru lui Pancu, pe atunci un copil: ”Ai grijă, moldovene, că Bucureștiul fură fraieri!”. Un băiat super Daniel! La fel, Nae Stanciu, șeful vestiarului.
Căpitanul echipei!
Da. În cabină, locurile din stânga și dreapta lui rămâneau mereu libere. Neștiind, m-am așezat la început pe unul dintre acele scaune și nu înțelegeam de ce se uită toți ciudat la mine. Când a venit Nae a întrebat ale cui sunt hainele. N-a reacționat când i-am spus că ale mele. Probabil și-a pus frână pentru că nu eram, totuși, vreun copil. Aveam 27 de ani și un nume în fotbalul românesc.
Șumudică a spus mereu ce a gândit, ceea ce a deranjat uneori. Poate a și sărit calul câteodată. Iar toate acele episoade au lăsat probabil urme la Rapid”, Gheorghe Butoiu pentru Prosport
Evocăm și un episod interesant de la Farul?
Un meci cu Poli Iași, în care mi-a ieșit absolut tot. Am dat și vreo trei goluri. Au fost atunci în tribună și niște impresari belgieni, iar după partidă au dat năvală spectatorii peste mine să nu plec nicăieri. Se auzise că am oferte din străinătate.
Fanii au ținut mult la tine, nu?
Foarte mult, iar asta a însemnat o motivație mare pentru mine. Și acum mă apreciază, la fel și la nivelul clubului, care oferă foștilor jucători abonamente la tribuna întâi.
Ai avut o singură experiență în străinătate, la Standard Liege, unde ai rezistat însă numai jumătate de an, în 1996. Ce s-a întâmplat acolo?
Am plecat iarna, după turul campionatului, și nu m-am adaptat deloc. Eram singur, n-aveam ce să fac în afara antrenamentelor și a meciurilor. Intrasem în stare de transă. Nu-mi mai ardea de nimic, voiam doar să plec acasă după numai o lună petrecută în Belgia.
Aceeași problemă mentală cu care, probabil, se confruntă și azi jucătorii români care merg peste hotare!
Eram obișnuit cu viața din țară, mai boem. Mi s-a părut o schimbare foarte abruptă, iar singurătatea m-a distrus. Nu eram nici însurat. Nu știam pe nimeni acolo, alături de care să-mi mai petrec timpul.
Nu era Rednic?
Ba da, dar Mircea era cu familia, avea viața lui. Locuia la vreo 20 de kilometri de Liege. Mă invita deseori la el, după vreun meci, la Sărbători. A fost foarte amabil, dar nu puteam să stau non stop cu Mircea. Oricum, m-a salvat și dintr-o situație delicată.
Ce s-a întâmplat?
Circulam cu o mașină de la club, un Opel, care era sponsorul clubului. Și m-a oprit Poliția, au găsit ceva în neregulă pe la acte. N-aveam nici telefon mobil, nu înțelegeam ce se întâmplă. A trebuit să ciocăn la ușă la o doamnă de pe șosea să mă lase să-l sun pe Rednic, să mă ajute. M-au dus la un moment dat la secție, am fost la un pas să mă aresteze. Noroc că a venit Mircea și a lămurit lucrurile.
Stadionul vechi al Farului e demolat, când mai treci pe lângă el te cuprinde un sentiment de nostalgie?
Am trăit atâția ani acolo, încât n-ai cum să rămâi indiferent. Important e însă că se va ridica o nouă arenă modernă și sunt convins că vom avea multe partide sold-out la Constanța. Fanii au o mare foame de fotbal. Stadionul de la Ovidiu e mic, Farul a vândut în jur de 3.500 de abonamente, nu e spațiu pentru câtă lume ar vrea să vină la meciuri, mai ales după cucerirea unui nou titlu. Dacă ai performanțe, publicul se îndreaptă automat spre echipă.
Unul dintre jucătorii care a crescut sub ochii mei la Farul a fost Denis Șerban. Era un băiat tare emotiv. Florin Marin nici nu-i dădea voie să meargă acasă decât o zi pe săptămână. În rest, trebuia să stea în cantonamentul de la stadion. A rezistat, și-a văzut de treabă și și-a etalat calitățile”, Gheorghe Butoiu pentru Prosport
Septembrie 1995, Brazilia – România 2-2 la Belo Horizonte între două selecționate divizionare. Ai marcat atunci un gol spectaculos. Te mai uiți la înregistrare când simți nevoia să te reîncarci emoțional?
Bineînțeles! Un moment fantastic! Deși am întâlnit o echipă B a Braziliei, i-am avut printre adversari pe Savio, Ze Roberto, Ze Carlos, Dida, oameni care au făcut apoi carieră în Europa ori la naționala mare. Când mai merg la meciuri de old-boys, trec unii la caterincă: ”Vezi că joci cu Butoiu, care a dat gol Braziliei!”. A rămas un reper de mândrie pentru mine.
Ce loc ar fi ocupat azi Butoiu în fotbalul românesc?
La ce e azi în fotbalul românesc, defilam în Liga 1 și intram direct la națională pe flancul stâng, peste Coman sau Octavian Popescu. Aveam viteză, dribling, șut.
Le mai etalezi pe la meciuri de veterani?
Nu prea mai pot alerga. Mă mai invită Rapidul la diverse evenimente, mă cheamă și Daniel Chiriță la partide organizate la Ploiești, dar mă descurc mai bine la sală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER